Împreună sprijinim lupta împotriva COVID-19

Implică-te de acasă!

Alege una dintre sumele predefinite sau completează cu valoarea dorită și dă un click pe „Donează”. Suma aleasa de tine va fi donata direct in contul Crucea Roșie Română.

Donatiile online sunt colectate în contul Crucea Roșie Română prin EuPlatesc.ro. NEPI Rockcastle nu prelucreaza in niciun fel datele cu caracter personal ale donatorilor.

Despre campanie

Solidaritatea nu are preț, dar echipamentele medicale da. În această perioadă, în care nu a fost niciodată mai mult nevoie de o comunitate, NEPI Rockcastle, principalul investor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est, lansează, alături de Crucea Roșie, cea mai importantă strângere de fonduri.

Fii și tu alături de medici, asistente, infirmiere și toți cei care au nevoie de protecție pentru a ne putea proteja, la rândul lor.

  • Suma donată până în prezent

    Noi am făcut primul pas și am donat 150.000 de euro pentru a-i ajuta pe cei care sunt în prima linie a luptei contra Covid-19, dar e nevoie de fiecare dintre voi pentru a câștiga.

  • Unde ajung donațiile

    Toate sumele pe care le colectăm merg direct la Crucea Roșie Română și vor fi alocați către spitalele în care sunt tratați pacienții infectați cu noul virus, în funcție de nevoile identificate de medici

  • Cum donezi

    Alege una dintre sumele predefinite sau completează cu valoarea dorită și dă un click pe „Donează”. E atât de simplu

TU ai ajutat la

Total donații:0lei

În ultimele 24 de ore:0lei

  • 0lei
    Luni
  • 0lei
    Marți
  • 0lei
    Miercuri
  • 0lei
    Joi
  • 0lei
    Vineri
  • 0lei
    Sâmbătă
  • 0lei
    Duminică

Lasă-ne un mesaj!

Știm cât de greu este să fii departe de cei dragi în această perioadă. La fel simt și cei din prima linie. Transmite-le aici gândurile tale bune și noi ne asigurăm că toate mesajele ajung la ei. #solidaripentruromania

Apasand pe Trimite, confirm ca sunt de acord cu politica de prelucrare a datelor cu caracter personal, asa cum sunt acestea descrise in Nota de informare disponibila aici